Partida cu „Gașca nebună” a marcat debutul lui Contra ca antrenor al lui Poli, iar emoțiile au atins cote maxime. Timișoara a câștigat până la urmă cu 2-1 după ce a fost condusă cu 1-0.
Noul tehnician al lui Poli a urmărit aproape tot meciul în picioare, la limita spațiului pe care nu avea voie să îl depășească. La golul lui Patriche a rămas încremenit, însă la egalare s-a manifestat aproape la fel de mult ca Scutaru. Cel de-al doilea gol al fundașului nu l-a liniștit deloc pe Contra, care a intrat pe teren, ca mijlocaș la închidere, pentru a îngheța rezultatul.
Emoțiile cele mai mari le-a trăit pe teren, deoarece lui „Guriță” i-a trecut pe lângă ureche glonțul trimis tocmai de el: era să își îngroape echipa în ultimele secunde ale meciului, când a expediat mingea cu capul în bara porții lui Pantilimon. „Au fost unele probleme la fazele fixe, a fost și o bară a mea în minutul 90, dar mă bucur că a ieșit bine până la urmă. Majoritatea antrenorilor cu care am vorbit mi-au zis înainte de meci baftă și noroc. Dacă nu ai noroc în meseria de antrenor, e foarte greu”, a spus antrenorul timișorenilor după meci.
„I-am felicitat, dar am multe nemulțumiri”
Contra s-a regăsit în ambiția de care fotbaliștii săi au dat dovadă pe teren, însă ar vrea ca echipa să joace mult mai spectaculos. „Cu ce rămân din seara asta? Cu dorința jucătorilor de a câștiga, cu ambiția și agresivitatea din anumite momente ale jocului, dar trebuie să fiu un pic nemulțumit de liniștea care ar trebui să fie la echipă, în sensul că trebuie să avem mai multă personalitate în joc și să avem mai multă posesie. Nu am nimic să le reproșez din punct de vedere al dăruirii, toți au dat totul și chiar i-am felicitat, dar am multe nemulțumiri. Sper ca pe viitor să jucăm un fotbal mai plăcut ochiului”, a explicat Contra după meci.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER